
Şi nu a făcut-o oricum, ci printr-o victorie la una dintre favorite - franţuzoaica Aravane Rezai. Cine este Beatrice Capra? O tânără americancă în vârstă de doar 18 ani, prezentă pe tabloul principal de concurs doar datorită unei invitaţii oferite de organizatori. Aceasta deoarece jucătoarea din Baltimore ocupă doar locul 371 în lume. Rezai a recunoscut după meci că înfrângerea nu a fost cauzată de problemele din jocul său, ci de nivelul deosebit de ridicat al jocului adversarei, cu mult peste aşteptări. Adevărul este că 49 înseamnă destul de mult, atunci când este trecut în dreptul tău, la greşeli neforţate, comise într-un meci de trei seturi. Franţuzoaica trebuia să fie atentă la faptul că Beatrice Capra este un produs al Academiei de tenis a lui Chris Evert, fosta mare campioană americană care a rămas cu ochii la televizor, nevenindu-i să creadă ce vede. Pentru că, la final, tabela de scor a rămas la 7-5, 2-6, 6-3, în favoarea lui Capra, care va juca pentru un loc în optimi împotriva Mariei Şarapova. Rusoaica a fost expeditivă (1 şi 2) în confruntarea cu Iveta Benesova din Cehia.
De menţionat calificarea în turul al treilea al singurei reprezentante a ţării noastre rămase în competiţia feminină. Alexandra Dulgheru s-a concentrat mai bine în tie-break-ul primului set, apoi a profitat de pe urma căderii fizice şi psihice a adversarei Sofia Arvidsson din Suedia. 7-6(5), 6-1 şi a 27-a jucătoare a lumii va juca în meciul următor împotriva celei de-a şaptea favorite, rusoaica Vera Zvonareva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu